Apel de proiecte pentru JCE Jeune Création Européenne,
[Bienala de Artă Contemporană „CREAȚIA TÂNĂRĂ EUROPEANĂ”, 2017-2018]

Condiții de participare

Fundația Culturală Intact lansează un apel de proiecte pentru artiștii români care trăiesc și lucrează fie în România, fie în diasporă, care nu sunt reprezentați de galerii de artă comerciale și ale căror lucrări nu sunt prezentate la târguri de artă. Selecția artiștilor va avea în vedere coerența conceptuală, calitatea și originalitatea lucrărilor, precum și raportarea acestora la preocupările discursului artistic contemporan. Artiștii trebuie să fi absolvit studiile universitare în urmă cu cel puțin doi ani (nu există limită de vârstă).Un juriu compus din nouă experți, reprezentativi pentru scena de artă contemporană din România, va selecta opt artiști care vor intra în circuitul expozițional european al bienalei JCE cu câte o lucrare din cele 10 înscrise în competiție. În funcție de punctaj, artiștii clasați pe primele trei locuri vor fi premiați în cadrul unui eveniment public care va avea loc la Cluj-Napoca.

Lucrările propuse trebuie să fie disponibile pe întreg parcursul ediției 2017-2018 a bienalei JCE. Având în vedere natura itinerantă a bienalei și necesitatea eliminării riscului unor eventuale deteriorări, e preferabil ca acestea să nu fie realizate din materiale sau în tehnici care pot ridica probleme în momentul manipulării, ambalării și/sau transportului.

Dosarele de concurs trebuie să conțină următoarele documente și informații:
1. Numele artistului, anul nașterii, localitatea unde domiciliază/ lucrează, website (dacă este cazul), date de contact (în format Word sau PDF);
2. CV artistic (în format Word sau PDF);
3. 10 imagini ale lucrărilor propuse spre jurizare: fiecare imagine în format jpg, 300dpi, maxim 5MB;
4. O listă (în format Word sau PDF) conținând detaliile fiecărei lucrări: titlul, anul realizării, tehnica, dimensiunea etc. (titlul trebuie să se regăsească și în denumirea fiecărei imagini);
5. O scurtă descriere a demersului artistic sau a temelor abordate în cele 10 lucrări (max. 400 de cuvinte, în format Word sau PDF);

Materialele vor fi transmise exclusiv în format electronic, într-un singur fișier zip, la adresa de e-mail www.jceforum.eu, iar fiecare document în parte va fi denumit după formula: Nume_Prenume_Denumire document.

Termenul limită de depunere a dosarelor este 27 martie 2017. Dosarele primite după această dată sau cele incomplete nu vor fi analizate. Rezultatul selecției va fi anunțat în aprilie 2017.

Pentru informații suplimentare despre structura bienalei, condițiile de participare și organizațiile partenere:

www.jceforum.eu
www.fundatiaintact.ro

Save

Save

Save

Save

Save

Save